Daca ar fi sa avem posibilitatea de a alege, probabil ca am fi atat de pretentiosi incat, in incercarea noastra de a alege perfectiunea, am ramane pana la urma fara nimic. Poate ca e mai bine si ar trebui sa ne simtim usurati ca ni s-a luat de pe umeri responsabilitatea de a ne face viata, de a alege cine suntem si cum traim sau murim. Poate ca ar trebui sa fim recunoscatori ca ni s-a dat aleatoriu un destin pe care trebuie sa il parcurgem, sa il implinim sau uneori sa il reparam, in loc sa ni se ceara sa decidem noi toate acestea.
Am fi explodat curand daca nu am fi avut sansa de a blama pe altcineva/altceva pentru viata noastra, daca nu am fi avut dreptul de a ne plange, de a acuza nedreptatea, de a ne simti victime, sarace creaturi care nu au primit ce au meritat. Cum am fi trait cu vina vesnica de a ne fi facut singuri nefericiti? Cum am fi trait cu gandul permanent ca am ratat sansa de a face totul altfel, de a fi altcineva, de a exista altfel? Cum am mai fi simtit si cum am mai fi plans impreuna, cum ne-am mai fi compatimit reciproc? Ce rost ar fi avut o imbratisare intr-o lume de invingatori? De unde am fi nascut sarea lacrimilor noastre si cum ar fi crescut mainile care sa ni le stearga?
Daca nu am fi fost atat de vulnerabili, nu am fi construit atatea arme pentru a ne proteja; nu ar mai fi existat sentimentele si dependenta noastra reciproca. Nu ne-am mai fi aliat impotriva unui gol pe care oricum nu-l vom umple cu altceva decat iluzii; as fi fost eu, ai fi fost tu, dar niciodata noi.
No comments:
Post a Comment